SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Aparatură nouă la Spitalul Județean Pitești pentru îndepărtarea calculilor renali fără durere
Recomandat

January 22, 2019
Scris de 

Spitalul Județean de Urgență Pitești informează că începând cu luna decembrie a anului trecut, pacienții își pot scăpa de calculii renali prin metode nedureroase.

„Este vorba despre procedura denumită litotritie - un tratament modern care poate feri pacientul de dureri. Procedura constă în marunțirea sau pulverizarea calculilor urinari, fragmentele fiind apoi eliminate mult mai ușor, în mod natural, prin urină. Interventia este extracorporeală” declară medicul Flavius Băjan, șeful secției de Urologie. Intervenția se poate efectua datorită achiziționării de către Spitalul Județean de Urgență Pitești a sistemului LASER Auriga QI. Drept urmare, endoscopia cu laserul Auriga QI asigură proceduri invazive minime, devenind o procedură prietenoasă față de pacient. Datorită fibrelor de diametru mic, pot fi tratate cu succes chiar și acele zone din organism greu accesibile în mod obișnuit. Principalul avantaj este reprezentat de faptul că impulsurile de înaltă rezonanță asigură dezintegrarea extrem de eficentă a oricărui calcul, indiferent de compoziție. Aparatul a fost achiziționat la finalul anului trecut, iar valoarea acestuia se ridică la 217.000 lei, fonduri provenite de la Consiliul Județean Argeș. Per total, în cursul anului 2018, pentru Secția de Urologie a fost achiziționată aparatură medicală în valoare de 640.000 lei, banii fiind alocați atât de Ministerul Sănătății cât și de Consiliul Județean Argeș.

 

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree