SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Mama fetiţei ucisă pe trecerea de pietoni şi-a sărit din minţi!
Recomandat

April 9, 2016
Scris de 

În urmă cu două zile, un accident rutier avea să zguduie liniştea comunităţii din Curtea de Argeş.

Georgiana, o fetiţă de numai 12 ani, se îndrepta spre casă după ce îşi terminase orele la şcoală. Cu ghiozdănelul în spate, copila a aşteptat cuminte la trecerea de pietoni până ce maşinile din dreapta ei au oprit, apoi a traversat strada. Din păcate, un autoturism care venea din celălalt sens nici măcar nu a încetinit şi a izbit-o puternic pe Georgiana. Martorii au chemat imediat ambulanţa care a sosit în timp record, numai că impactul a fost prea brutal pentru trupul firav al unui copilaş. Georgiana s-a stins în braţele medicilor, chiar când ambulanţa a ajuns la spital. În tot acest timp, părinţii fetiţei au ajuns şi ei la locul tragediei. Mama Georgianei a suferit un uşoc atât de puternic încât a refuzat, la început, să creadă că trupul inert, întins pe asfalt, este al fetiţei ei. Apoi a început să ţipe de durere şi să se agaţe cu mâinile de cadrele medicale, urlând efectiv să îi salveze copilul. Femeia a trebuit să fie sedată pentru a face faţă situaţiei.

Adio Georgiana...

Astăzi, micuţa Georgiana pleacă de lângă părinţii ei pentru totdeauna. Va fi îngropată într-o rochiţă albă. Deja, locul tragediei s-a transformat într-un altar... sute de lumânări stau aprinse, tot timpul, aduse de colegi şi chiar de necunoscuţi. Mama Georgianei a uitat să mai reacţioneze. De când a lovit-o necazul, stă la căpătâiul fiicei sale fără să scoată vreun cuvânt. Este împietrită iar apropiaţii nu ştiu cum va reacţiona aceasta la înmormântare. Va fi acolo o ambulanţă, gata să intervină la nevoie. De două zile, femeia pare că refuză să vorbească. Nimeni nu se mai înţelege cu ea pentru că priveşte în gol şi zici că este pe altă lume. Astăzi, tot oraşul Curtea de Argeş va plânge...

Foto: www.ziarulactualitatea.com

14631 Vizualizari

 

 

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree