SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

Finanțarea Sălii Polivalente din Pitești a fost aprobată de Guvern

April 19, 2019
Scris de 

Guvernul României a aprobat în ședința de joi, 18 aprilie, prin Hotărâre de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru construcția Sălii Polivalente din Pitești.

Compania Națională de Investiții va începe procedurile prevăzute de lege pentru demararea investiției, respectiv licitație și desemnare constructor. Costul total al sălii care va avea circa 5.000 de locuri este de circa 95 de milioane de lei fonduri de la bugetul de stat - Compania Națională de Investiții, la care se adaugă 5 milioane de lei de la bugetul local pentru amenajarea unor parcări și a unui pasaj pietonal peste strada Basarabiei. Cornel Ionică, primarul municipiului Pitești susține că: Aceasta este cea mai mare investiție realizată în Pitești după 1990! Mai avem și alte proiecte similare depuse la Guvern și veștile bune vor continua!”

 HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ,,Sală Polivalentă Municipiul Piteşti”

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Sală Polivalentă Municipiul Piteşti”, situată în municipiul Piteşti, str. Basarabia nr. 35, județul Argeş, realizat prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Piteşti, județul Argeş, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree