SJ TheDaily - шаблон joomla Форекс

PNL somează PSD – ALDE să renunțe la ideea introducerii impozitului progresiv
Recomandat

February 3, 2018
Scris de 

Coaliția PSD – ALDE dorește să renunțe la cota unică și pregătește introducerea impozitului progresiv.

Este vorba de o nouă schemă de impozitare pregătită de PSD și susținută de ALDE care a fost de acord cu introducerea impozitului pe venitul global. Impozitul pe venitul global este una dintre măsurile fiscale incluse deja în ultimul program de guvernare iar noul ministru al Finanțelor Publice a anunțat că nu exclude revenirea la impozitarea progresivă. La nivelul Guvernului PSD - ALDE, în acest moment sunt analizate mai multe trepte de impozitare a veniturilor de la 10% pentru veniturile sub 2000 de lei brut până la 20% pentru cei cu câștiguri lunare mai mari de 4000 lei brut. Introducerea unui sistem de impozitare progresivă ar fi o încălcare grosolană a tuturor promisiunilor electorale ale coaliției PSD – ALDE care anunța neimpozitarea veniturilor mai mici de 2000 de lei începând de la 1 ianuarie 2018 și ar duce la o tăiere a salariilor mai mari de 2000 de lei ca urmare a transferului contribuțiilor sociale în sarcina angajaților. În același timp, adoptarea unei impozitări progresive înseamnă o penalizare a performanței celor care câștigă mai mult în cele mai competitive domenii economice ale României. Guvernarea PSD – ALDE lovește astfel în oamenii din zonele active și dinamice ale societății, persoane cu inițiativă care au venituri din mai multe surse sau din activități independente și care asigură motoarele de dezvoltare ale economiei românești.  “Românii trebuie să știe că impozitarea progresivă pe care dorește să o aplice coaliția PSD – ALDE este contraproductivă din punct de vedere economic și duce la scăderea veniturilor pentru cei cu locuri de muncă mai bine plătite. Renunțarea la cota unică este o linie roșie în domeniul economic pe care PSD – ALDE nu trebuie să o treacă și împotriva căreia PNL va folosi toate mijloacele legale, parlamentare și constituționale pentru a o bloca” a declarat preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu.

                

1162 Vizualizari

CONTACT: infoargesnews@gmail.com

We use cookies to improve our website. Cookies used for the essential operation of this site have already been set. For more information visit our Cookie policy. I accept cookies from this site. Agree