Politic (325)
În prag de iarnă Organizația Femeilor Liberale Pitești a încercat să aducă un gând bun și bucurie persoanelor vârstnice dintr-un azil de bătrâni din Pitești.
În acest week-end, la sediul ALDE Argeș a avut loc cel de-al treilea seminar regional de comunicare online organizat de către Institutul de Studii Liberare în parteneriat cu Alianța Liberal-Democraților din Europa (ALDE).
Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea critică gestul președintelui Klaus Iohannis de a ataca la Curtea Constituțională legea prin care statul este obligat să cumpere Domeniul Florica, pentru a rămâne în administrarea autorităților.
Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a declarat că liberalii sunt solidari cu protestele sindicaliștilor de la Dacia-Renault și că îi vor susține până la capăt.
Indiferența și aroganța guvernanților pare că au depășit orice limite. Iar la toate perioadele tulburi de care a avut parte guvernul PSD și la toate avertismentele date de români, se pare că aleșii au rămas indiferenți.
România dispune de necesarul de gaze naturale care să deservească populația țării în cazul iernii care se apropie.
Sâmbătă, 28 octombrie, reprezentanții organizațiilor de tineret ale ALDE s-au întâlnit în municipiul Cluj-Napoca la ședința Delegației Permanente a Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților (TLDE), sub coordonarea președintelui TLDE Claudiu Daniel Catana.
Teoretic, prefectul unui județ trebuie să fie apolitic sau, dacă este numit din rândul unui partid, acesta trebuie să demisioneze din organizație imediat după ce a devenit șef de județ.
Comisia Europeană a devoalat negru pe alb, prin raportul asupra stabilităţii financiare a României minciuna şi dublul discurs al Guvernului PSD-ALDE.
Cineva spunea, zilele trecute, că politicienii ne-au furat tradițiile. Că nu mai poți să te bucuri nici de lucrurile simple din cauza lor, pentru că dau buluc și-ți îngrădesc până și dreptul la aerul pe care îl respiri, doar pentru a-și face imagine.
Actualitate
-
Are 3 ani! A învins cancerul iar azi strânge bani pentru copiii oncologici
Thursday, 26 April 2018
-
Incendiul de la Poenari a fost stins, dar pompierii monitorizează zona
Tuesday, 24 April 2018
-
Toți au rămas surprinși! Cum a fost înmormântată judecătoarea care s-a sinucis
Tuesday, 24 April 2018
-
Momente apocaliptice! La Cetatea Poenari arde de aproape 24 de ore...
Monday, 23 April 2018
Politic
-
Robert Tudorache: Memorialul Închisoarea Pitești și Casa Elisabetei Rizea din Nucșoara, puncte cheie ale rezistenței românești anticomuniste
Monday, 23 April 2018
-
Grațiela Gavrilescu și Norica Nicolai vin la Simfonie. Vezi programul lor politic...
Wednesday, 18 April 2018
-
ALDE susţine reforma sistemului de ajutoare sociale. Banii doar pentru cei în necaz, nu pentru leneşi!
Tuesday, 17 April 2018
-
Andrei Gerea: Orban face orice pentru a rămâne în grațiile sistemului paralel
Sunday, 15 April 2018
Administratie
-
De ce Simfonia Lalelelor se organizează doar la Pitești? Explică primarul Ionică...
Thursday, 19 April 2018
-
Obține online certificatul de atestare fiscală
Wednesday, 18 April 2018
-
Primarul orașului Topoloveni organizează o procesiune cu racla moaștelor a 3 sfinți
Tuesday, 17 April 2018
-
Primăria Bascov vă urează...
Saturday, 07 April 2018
Dezvaluiri
-
Un an de la tragedie! Lui Denis NU i s-a făcut DREPTATE! În 2017 zece bebeluși au murit în Spitalul Județean Argeș
Friday, 16 February 2018
-
Cu cât și-a mărit averea Viorica Dăncilă din 2009 și până în 2017! Are 10 conturi bancare...
Wednesday, 17 January 2018
-
Și-a sunat sora imediat după ce și-a omorât iubita și a trimis poze pe WhatsApp cu arma crimei plină de sânge
Wednesday, 13 December 2017
-
Exclusivitate! Mesajele telefonice de dinaintea crimei, dintre Bogdan Ionuț Frâncu și victima lui, Cristina Marin
Wednesday, 25 October 2017
Social
-
Derbiul orgoliilor se joacă în Trivale
Thursday, 26 April 2018
-
Misiune infernală cu liderul seriei
Thursday, 26 April 2018
-
Mioveni - Transport gratuit la sărbătoarea de la Făget
Thursday, 26 April 2018
-
Ziua Veteranilor, marcată la Mioveni
Thursday, 26 April 2018
Cultură
-
O nouă ediție a Clubului literar-artistic ”Mona Vâlceanu”
Tuesday, 24 April 2018
-
Întrunire ”poetică” la Centrul Cultural Pitești
Sunday, 15 April 2018
-
Începe concursul național de poezie ”Leoaică Tânără, Iubirea”. Vezi până când te poți înscrie!
Sunday, 15 April 2018
-
Azi, Cenaclul ”Armonii Argeșene”!
Wednesday, 11 April 2018